Via Transilvanica, promovată în Times Square, New York
Traseul turistic Via Transilvanica a fost recent promovat în Times Square, una dintre cele mai cunoscute piețe publice din lume, conform unei postări de pe pagina oficială de Facebook a traseului. Aceștia au menționat că „Drumul care unește Putna de Drobeta-Turnu Severin trece prin New York… mai exact, prin Times Square. Am avut doar câteva minute de glorie într-una dintre cele mai mari piețe publice din lume, dar ne-am bucurat foarte tare pentru că știm că nu sunt foarte multe ocaziile în care un brand din România este inclus alături de unele dintre cele mai mari companii din lume”.
Publicația prestigioasă Time a inclus Via Transilvanica în acest an în topul celor 100 cele mai grozave locuri din lume. Traseul se află alături de destinații renumite din țări cu tradiție în turism, precum Portugalia, Italia, Thailanda și Statele Unite. Revista americană recomandă traseul în special celor care sunt activi și doresc să exploreze păduri virgine și ecoturism lent.
De doar doi ani, turiștii au început să descopere Via Transilvanica, care se întinde pe o distanță de 1.400 de kilometri și traversează România pe diagonala, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin. Pe parcurs, traseul trece prin șapte ținuturi cultural-istorice, unde localnicii așteaptă cu nerăbdare să primească vizitatori și să le ofere ospitalitate.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail