Înapoi la știri

Ilie Bolojan anunță că Guvernul vrea publicarea obligatorie a declarațiilor de avere

1 oră în urmă
7 minute min
Cristina Preda
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că Executivul va susține în Parlament amendamente prin care declarațiile de avere să fie publicate în continuare pe site-urile instituțiilor publice. Șeful Guvernului a explicat că proiectul privind incompatibilitățile a trecut prin mai multe etape de consultare înainte de a fi depus în Legislativ. Potrivit acestuia, proiectul trebuia adoptat încă din primul trimestru al acestui an, însă termenul asumat de România nu a fost respectat. Ilie Bolojan a afirmat că, la finalul mandatului fostului ministru al Justiției, Radu Marinescu, exista doar un proiect de ordonanță de urgență care nu fusese armonizat cu poziția Agenției Naționale de Integritate. „Al doilea proiect la care voi face referire strict ce legat de incompatibilități. Și acesta, așa cum știți, a fost depus în Parlament. El a ajuns în forma în care a fost depus în trei etape. În primul rând, acest proiect trebuia adoptat în primul trimestru al acestui an, conform angajamentelor noastre. Nu s-a întâmplat asta. Și la data la care domnul ministru Marinescu și-a predat mandatul, era în draft o propunere de ordonanță de urgență care nu era pusă în acord cu Agenția Națională de Integritate, pentru că o parte din articole fac referire la Agenția Națională de Integritate.” Predoiu a fost rugat să ajungă la un acord cu ANI Premierul a explicat că una dintre primele sarcini ale ministrului interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, a fost să poarte discuții cu Agenția Națională de Integritate pentru armonizarea proiectului. „L-am rugat pe domnul ministru Predoiu ca primul lucru pe care să-l facă este să se pună de acord cu agenția, ceea ce a și făcut. Și imediat după preluarea mandatului de ministru interimar, au avut loc aceste discuții și am avut un proiect, o propunere de proiect care prevedea, spre exemplu, unul din subiectele care se discută în aceste zile și anume obligativitatea asigurării transparenței declarației de avere, în sensul publicării ei, nu doar transmiterii la Agenția Națională de Integritate.” Ilie Bolojan: Proiectul a fost discutat cu partidele Ilie Bolojan a precizat că, înainte ca proiectul
Publicitate
să fie depus în Parlament, documentul a fost transmis partidelor politice și foștilor miniștri ai Justiției pentru observații și propuneri. „La fel cum am făcut și la celelalte proiecte, am considerat că înainte de a le depune în Parlament, prin parlamentarii care au acest drept, este bine să avem discuții, este bine să le trimitem la grupurile politice, la președinții de partide care sunt interesați. și am discutat cu reprezentanții partidelor, i-am contactat pe foștii miniștri, dacă vor să facă propuneri, pentru că teoretic știau despre ce este vorba, și a început deci consultarea cu partidele.” Premierul a afirmat că fostul ministru Radu Marinescu a anunțat inițial că va transmite propuneri, însă acestea nu au mai fost înaintate. În final, la consultări au participat reprezentanții a trei formațiuni politice. „Deși, într-o primă etapă, domnul ministru Marinescu a confirmat domnului Brezoiu că va trimite propuneri, ulterior nu le-a mai trimis. Au participat la discuții reprezentanții a trei partide. În urma acestor discuții, s-a finalizat proiectul care a fost depus și înregistrat în Parlament cu mai multe modificări, unele care țin de anumite aspecte de clarificări punctuale, mai mult sau mai puțin importante, dar o modificare care, așa cum știți, a născut discuție, este cea legată de a nu mai avea obligativitatea publicării pe site-ul instituției a declarației de avere.” Guvernul va susține publicarea declarațiilor de avere În final, Ilie Bolojan a anunțat că reprezentanții Guvernului vor susține în comisiile parlamentare amendamente prin care declarațiile de avere să rămână publice și să fie afișate obligatoriu pe site-urile instituțiilor. „Guvernul va susține în Parlament, în comisiile de specialitate care vor discuta acest proiect, prin cei care reprezintă guvernul, prin secretarii de stat, prin Ministerul Justiției, ca forma adoptată de Parlament să fie cea prin care declarațiile de avere să fie publicate în mod obligatoriu pe site-ul instituției.” Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Traseul dronei doborâte de avionul F-16 în România. Ținta a fost distrusă la aproximativ 80 de km de București

Din primele informații furnizate de Ministerul Apărării Naționale, sistemul de supraveghere radar a detectat drona la ora 09:39, la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina. După intrarea în spațiul aerian românesc, aceasta a urmat traseul Sulina – Brăila – Fetești – Buzău, efectuând mai multe schimbări de direcție.

Evenimente

Primele imagini cu drona doborâtă în Buzău de un avion F-16 – VIDEO

Vă reamintim că o dronă a fost doborâtă vineri dimineață de un avion F‑16 al Forțelor Aeriene Române, în zona Padina, în județul Buzău, la scurt timp după ce autoritățile au emis mesaje RO-Alert în cinci județe din sud-estul țării, pe fondul riscului generat de pătrunderea unei drone în spațiul aerian al României. La scurt timp după emiterea mesajului RO‑Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian în județul Buzău, mai mulți locuitori au semnalat că au auzit o bubuitură puternică în zona Padina, potrivit Realitatea Plus.

Evenimente

ANM: Cod galben de ploi şi vijelii, vineri, în aproape jumătate din ţară, inclusiv în județul Brașov

Conform ANM, între orele 12:00 și 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi a zonei de munte, în nord-vestul şi în sud-vestul Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu ploi torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm), iar în intervale scurte de timp (până la trei ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 50 l/mp.

Evenimente

O dronă a fost doborâtă deasupra României. Anunțul lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat în urmă cu puțin timp că o dronă a fost doborâtă deasupra României, în jurul orei 11:00. Este pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina când o dronă este doborâtă pe teritoriul țării noastre.

Acasa Recente Radio Județe