Avortul în România comunistă: Suferințe și traume
Avortul în România comunistă: Suferințe și traume
Avortul, un subiect considerat delicat și profund personal, a fost folosit ca un instrument de politică demografică în România comunistă. Decretul 770, emis de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1966, a interzis întreruperile de sarcină, având ca scop majorarea rapidă a populației.
Această interdicție a generat ani de suferințe grave, mii de decese și traume care au afectat multe familii. Potrivit Decretului 770 din 1 octombrie 1966, avorturile erau permise doar în condiții "excepționale", cum ar fi pericolul pentru viața femeii, sarcini rezultate din viol sau incest, sau dacă femeia avea peste 45 de ani și era mama a patru copii. Decizia de a efectua un avort depindea de o comisie medicală, iar medicii erau adesea nevoiți să se justifice în fața procurorilor, orice încălcare a legii fiind considerată infracțiune.
Femeile care alegeau avorturi clandestine, fie pe cont propriu, fie cu ajutorul medicilor, se confruntau cu pedepse severe, inclusiv închisoare. Doamna Anica, în vârstă de 71 de ani, din Brașov, rememorează suferința unei prietene care a recurs la un avort clandestin. Aceasta a încercat prin mai multe metode să întrerupă sarcina, reușind abia în luna a șasea. De teamă, a ținut fetusul în pântece timp de 45 de zile. Când a ajuns la spital, starea ei de sănătate se deteriora rapid, iar medicii au tratat-o cu indiferență, până ce a găsit un doctor dispus să o ajute în schimbul unor sume considerabile.
Recuperarea prietenei Anicăi a fost extrem de dificilă, fiind supusă și presiunilor Securității. O altă femeie, Viorica, a trăit o experiență sumbră în timpul comunismului, aducând pe lume două fiice. Deși ea nu a trecut printr-un avort, cunoaște multe femei care au suferit din cauza avorturilor ilegale. Povestește despre o verisoară care a murit din cauza unei încercări de avort spontan, iar familia sa a rămas cu trei orfani.
În plus, Viorica povestește despre o mătușă care a încercat să întrerupă sarcina cu frunze de leandru, o plantă toxică, și a suferit enorm din această cauză. Foarte multe femei au recurs la metode disperate pentru a scăpa de sarcini nedorite, iar cele care ajungeau la moașe sau asistente medicale se expuneau riscurilor mari.
Mai mult, o doctoriță care a profesat în perioada comunistă a explicat cum regimul a interzis specializarea în obstretică-ginecologie, astfel că multe femei nu aveau acces la servicii medicale sigure. Medicii nu aveau voie să efectueze avorturi, iar metodele contraceptive erau inexistente, ceea ce a dus la o multitudine de probleme de sănătate. Această doctoriță a fost martoră la multe cazuri tragice, inclusiv ale unor prietene care au murit din cauza condițiilor precare în care erau efectuate avorturile.
Experiențele și amintirile acelor vremuri sunt greu de suportat pentru toate femeile care au trăit în România comunistă. Viorica își încheie povestea cu speranța că viitoarele generații nu vor cunoaște suferințele prin care au trecut ea și multe alte femei.
