Înapoi la știri

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a primit un angiograf de ultimă generație

28 Nov 2024
3 minute min
Maria Simionescu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a primit un angiograf de ultimă generație

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a beneficiat recent de un angiograf de ultimă generație, parte a eforturilor Consiliului Județean Brașov de a îmbunătăți dotările medicale. Acest demers folosește o varietate de surse de finanțare, inclusiv fonduri bugetare locale și centrale precum și programe guvernamentale, dar și fonduri europene.

Angiograful a fost achiziționat cu fonduri provenite de la Ministerul Sănătății, completate cu o cofinanțare de 10% din bugetul local al județului. În ultimii ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a primit investiții semnificative care au contribuit la modernizarea infrastructurii spitalicești. Printre cele mai notabile proiecte se numără reabilitarea Pavilionului Central, un obiectiv de peste 25,1 milioane de lei și extinderea Unității de Primiri Urgente, care a costat 14,9 milioane de lei.

Publicitate

De asemenea, administrația județeană a implementat fonduri europene de aproximativ 17,5 milioane de lei destinate asigurării aparaturii moderne pentru Unitatea de Primiri Urgente și Ambulatoriul spitalului. În plus, au fost accesate peste 36,3 milioane de lei prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 pentru construirea și dotarea unei secții exterioare de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

Alte fonduri europene, în valoare de peste 5,7 milioane de lei, sunt destinate realizării unei platforme digitale interconectate e-Health, care va beneficia atât personalul medical, cât și pacienții spitalului. De asemenea, în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Consiliul Județean a depus două proiecte cu o valoare totală care depășește 31 de milioane de lei, destinate dotării cu echipamente medicale pentru anatomie patologică și pentru diagnosticarea și tratarea cancerului.

În viitorul apropiat, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov se va bucura de un alt proiect important destinat reabilitării, extinderii și modernizării Corpului H din cadrul Staționarului central, investigațiile fiind estimate la peste 397 de milioane de lei. Această finanțare va veni prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

În acest an, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a fost alocat un buget de subvenții de la CJ de 19.514.360 lei pentru dezvoltare și 3.707.730 lei pentru cheltuieli de funcționare.

Alte postari din Social
Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Social

Poliția Braşov, precizări despre sistemul e-SIGUR. Unde trebuie trimis formularul după o amendă pentru viteză

Poliția Braşov îi informează pe participanții la trafic că formularul privind identificarea persoanei care a condus un autovehicul surprins de sistemul e-SIGUR depășind limita legală de viteză nu trebuie depus la sediul inspectoratului de poliție, serviciul rutier sau altor subunități de poliție. Potrivit autorităţilor, documentul trebuie trimis direct către Centrul de Monitorizare Automată a Traficului Rutier, la adresa menționată în notificarea primită.

Acasa Recente Radio Județe