Descoperiri uimitoare despre etnografa Luise Treiber-Netoliczka din Brașov
Luise Treiber-Netoliczka, o figură emblematică a etnografiei românești din perioada interbelică, a fost redescoperită recent, conform newsbv.ro. Deși astăzi numele ei este mai puțin cunoscut, în acea epocă era venerată pentru contribuțiile sale semnificative la cercetarea culturii populare românești, salvând tradiții și patrimoniu în vremuri dificile.
👉 Cariera și contribuțiile sale remarcabile
Născută în Brașov într-o familie de intelectuali sași, Luise Treiber-Netoliczka a devenit prima femeie română recunoscută ca etnograf. A străbătut satele, fotografiind costumele populare și obiceiurile locale, demonstrând o dedicare rar întâlnită pentru cercetare. Muzeograful Camelia Neagoe, de la Muzeul de Etnografie din Brașov, subliniază impactul său, afirmând că „dincolo de portul popular, cunoștințele ei de conservare a obiectelor muzeale și de amenajare a expozițiilor au fost solicitate de numeroase instituții”.
În perioada anilor ‘30, Luise era adesea invitată să susțină conferințe sau să participe ca jurat la competițiile de costume naționale românești, organizate de societatea „Astra” din Brașov. A lucrat la diverse instituții, contribuind la reorganizarea secțiilor etnografice ale muzeelor din Brașov, Sfântu Gheorghe și Făgăraș.
👉 Educație și implicarea în cercetarea etnografică rurală
Treiber-Netoliczka a studiat germanistica în orașe prestigioase precum Budapesta și Leipzig, obținând doctoratul în 1924. Întoarsă în România Mare, cariera ei a luat o întorsătură decisivă după întâlnirea cu profesorul Romulus Vuia, întemeietorul Muzeului Etnografic al Ardealului, ceea ce a determinat-o să lase în urmă confortul urban pentru a explora cultura rurală. „În cei nouă ani petrecuți la Muzeul Etnografic al Ardealului din Cluj, Luise Treiber-Netoliczka a realizat cercetări de teren în Apuseni, Caraș, Bistrița, Trascău și Țara Bârsei (1932-1935)”, notează Camelia Neagoe.
Împreună cu Nicolae Iorga, Luise a colectat obiecte de cult pentru muzeele din România și a fost invitată să țină conferințe la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte. După 1963, când a părăsit România, numele ei a fost uitat, dar arhiva sa a fost păstrată, conținând lucrări esențiale pentru etnografia românească.