România expulzează un angajat al Ambasadei Rusiei după doborârea mai multor drone
România a decis expulzarea unui angajat al Ambasadei Federației Ruse, în contextul incidentelor recente în care drone rusești au pătruns în spațiul aerian național. Măsura a fost anunțată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după convocarea ambasadorului Rusiei la sediul instituției, relatează Realitatea PLUS.
Nicușor Dan a numit într-o zi peste 200 de magistrați, inclusiv în Brașov
Președintele Nicușor Dan a semnat decretele de numire în funcție a noilor judecători și procurori care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Noii judecători și procurori își vor prelua atribuțiile de la 1 august, după repartizarea la instanțe și parchete din București și din mai multe județe ale țării.
Lucrările la parcarea de pe Valea Cetăţii, din Râşnov, avansează. Vor fi amenajate un sens giratoriu la intersecția cu DN1E şi trei benzi de acces în parcare (VIDEO)
Primăria Orașului Râșnov continuă lucrările de modernizare a parcării de pe Valea Cetății. Potrivit primarului Horia Motrescu, lucrările sunt în grafic, astfel ca la finalul lunii august vor fi finalizate.
Poliția Locală Brașov avertizează: Amenzile pentru parcare nu se transmit prin SMS
Poliția Locală Brașov atrage atenția cetățenilor asupra unor cazuri semnalate recent, în care șoferii care au parcat neregulamentar în parcările din oraş şi au primit așa-zise „amenzi prin SMS„. Reacția autorităților vine după ce mai mulți cetățeni au semnalat că au primit astfel de mesaje, după ce și-au parcat autoturismele neregulamentar în parcările administrate de Primăria Brașov.