La Premiile Grammy, gustul prost a avut o seară bună
La Premiile Grammy 2026, mai mulți celebrități au ales ținute care au fost puțin ciudate și puțin urâte, dar, fără îndoială, au fost și cele mai memorabile. Potrivit cnn.com, în mijlocul unor outfituri mai convențional elegante, o abundență de looks care te face să te întrebi ce se întâmplă au ținut spectatorii conectați la eveniment.
👉 Ținutele neobișnuite ale artiștilor pe scenă și covorul roșu
Pe scenă, Cher a purtat o ținută din piele și dantelă, cu o fustă din piele sfâșiată, care dădea impresia distinctă că se descompune. Amy Taylor, solista trupei australiene Amyl and the Sniffers, a îmbrăcat un catsuit în tonuri de carne cu decupaje din dantelă roz aprins, suprapus cu un bolero pufoș de culoare roz și un fir lung de păr. Jon Batiste a apărut într-un sacou militar complet din strasuri. Nu putem omite nici preferințele de pe covorul roșu: Chappell Roan într-o rochie personalizată Mugler, idică regăsită după rochia originală din 1998, iar Bad Bunny într-un tuxedo din catifea Schiaparelli, cu guler adânc și un lac de corset care se întindea pe întreaga sa spate.
Lola Young a optat pentru un pulover și pantaloni de trening de la Vivienne Westwood, accesorizat cu o cravată cu dungi, în timp ce Shaboozey a ales o ținută eccentrică formată dintr-un sacou și vesta Ralph Lauren, completate de blugi cu braguță, tot de la aceeași marcă. Deși definiția gustului prost este subiectivă, nu trebuie să fie întotdeauna la fel de stridentă ca strasurile lui Batiste sau rochia lui Roan. Billie Eilish, purtând marca suedeză de nișă Hodakova, a testat limitele judecății cu o ținută deliberat demodată.
👉 Stilul neconvențional al lui Billie Eilish și influențele designerilor
Jacheta și fusta lui Eilish au fost realizate din pantaloni bărbați refăcuți, cu fiecare buzunar, bucla de curea și cusătură din forma anterioară fiind vizibile în noul aspect. Ciorapii ei albi lungi se opreau puțin sub genunchi, făcând suspenderele pentru ciorapi — echivalentul masculin etern neatractiv al suspenders-urilor fetelor foarte fetishizate — redundante. Din perspectiva de a arăta frumos în stilul clasic Valentino Garavani, ținuta lui Eilish a fost ineficient „greșită”. Totuși, era ceva profund captivant în legătură cu aceasta — abundența curelelor inutile, ciorapii și pantofii cu toc ascuțit, poșeta din monede a bunicii britanice din anii 1950 — care te făcea să vrei să privești mai îndeaproape.
„Ura este atrăgătoare, ura este palpitantă. Poate pentru că este mai nouă”, a spus Prada pentru T Magazine în 2013. „Investigarea urâciunii este, pentru mine, mai interesantă decât ideea burgheză a frumuseții. De ce? Pentru că urâciunea este umană. Atinge partea rea și murdară a oamenilor.” Pe runway-urile atât pentru Prada, cât și pentru Miu Miu, designerul a subliniat provocarea prejudecăților noastre vestimentare în numele noutății. Colecția Prada Primăvară-Vară 1996 „Banal Eccentricity” (faimos cunoscută sub denumirea de „Ugly Chic”) a folosit modele tipice găsite pe perdele și fețe de masă din anii 1950, transformându-le în cămăși, polo-uri și rochii lungi modelate cu sandale masive.
Peste douăzeci de ani mai târziu, Prada continuă cu abordarea sa distinctă, adesea paradoxală, care contestă frumusețea convențională. De ce? La fel ca citirea unei cărți lungi și dificile, creștem doar din ceea ce ne provoacă. Prada înțelege acest lucru, la fel ca și designerii precum Jean Paul Gaultier, Demna și Marc Jacobs. Lucrurile incomode stârnesc conversații, necesită mai multă atenție, te obligă să privești și să rămâi mai mult — toți indicatori potențiali ai valorii.
În realitate, gustul prost a fost întotdeauna benefic pentru industria modei. Industria depinde de noutate pentru a supraviețui și necesită un flux constant de idei care ar putea atrage clienții să-și actualizeze garderoba și să se reinventeze în moduri noi. Astfel, urâciunea poate fi o sursă nesfârșită de inspirație pentru designeri. Ne place ceea ce știm — motiv pentru care ceea ce considerăm adesea bun este doar o reflexie a ciclului actual de tendințe, sau o piesă atât de atemporală încât se simte constant în conformitate cu prezentul. Argumentat, ceva considerat ca având gust prost poate fi pur și simplu înaintea timpului său. Formele, siluetele și ideile par greșite până când, brusc, într-o zi, ele par corecte.
„Gustul prost este tot ce este entertainment-ul”, a scris regizorul filmelor „Hairspray” și „Cry-Baby”, John Waters, în „Shock Value: A Tasteful Book about Bad Taste”, publicată pentru prima dată în 1981. „Pentru a înțelege gustul prost, trebuie să ai un gust foarte bun”, a spus el. Există ceva rebel și în căutarea hainelor ciudate. Se opune unei definiții repetitive a frumuseții care ne este impusă prin algoritmi. În lumea de astăzi, produsă în masă și curată digital, este mult mai multă muncă să arăți puțin ciudat.
