Înapoi la știri

Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe se va deschide în curând

12 Sep 2024
2 minute min
Ion Ionescu

Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe se va deschide în curând

După o serie de întârzieri față de termenele inițiale, construcția centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, demarată acum aproape doi ani, se apropie de finalizare. Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, a declarat că deschiderea acestei șosele este "o chestiune de zile". Cu toate acestea, antreprenorul a avut de întâmpinat câteva probleme neprevăzute pe parcursul lucrărilor.

"Deschiderea va avea loc în câteva zile. Nu pot oferi un termen exact, dar este mai degrabă o chestiune de zile, nu de săptămâni. Problemele întâmpinate nu sunt majore, ci sunt chestiuni imprevizibile. Noi am prelungit termenul cu aproximativ o lună, iar antreprenorul mai are o întârziere de circa două săptămâni pe care și-a asumat-o, și probabil că va fi penalizat pentru această întârziere, însă nu este nimic grav", a spus Robert Elekes pentru Weradio.

Publicitate

În luna iulie, autoritățile locale din Sfântu Gheorghe anunțau că lucrările erau "în grafic", fiind finalizate în proporție de peste 80% la acel moment. Inițial, termenul de finalizare avansat de DRDP a fost luna august, iar lucrările sunt realizate de constructorul brașovean GottStrasse.

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe