Înapoi la știri

Spectacole estivale susținute de Filarmonica Brașov săptămâna aceasta: muzică de film și ecouri japoneze

1 oră în urmă
7 minute min
Maria Popescu
Săptămâna începe marți, 7 iulie 2026, de la ora 18:00, la Sala Patria, cu un recital din cadrul Magisterra International Music Festival and Academy – „Global Connections”. Evenimentul aduce în fața publicului tineri muzicieni și artiști aflați într-un context internațional de formare, colaborare și schimb artistic. Un moment aparte al săptămânii va avea loc vineri, 10 iulie 2026, de la ora 20:45, în Piața Sfântul Ioan, unde Orchestra simfonică de la Filarmonica Brașov, sub bagheta dirijorului Daisuke Soga, va susține un concert estival cu muzică de film. Publicul va putea asculta lucrări inspirate din universuri cinematografice celebre, precum Captain America, Harry Potter, Jurassic Park, Braveheart, Mission Impossible, Batman – The Dark Knight, James Bond, The Da Vinci Code, Pirates of the Caribbean și Star Wars. Va fi o seară spectaculoasă, dedicată marilor teme sonore care au marcat imaginația publicului din întreaga lume. Filarmonica anunță că în acest weekend, Piața Sfântul Ioan devine și spațiul unei întâlniri speciale cu muzica și cultura japoneză, în cadrul Festivalului „Tanabata”. Sâmbătă, 11 iulie 2026, de la ora 12:30, în Piața Sfântul Ioan, va avea loc un recital estival de muzică japoneză, susținut de Chieri Kawai (soprană), Șerban Dinu (bas), cu acompaniament la pian asigurat de Paul Ionescu. În aceeași zi, de la ora 17:00, tot în Piața Sfântul Ioan, publicul este invitat la un recital estival de muzică și dansuri japoneze. Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe membrii formației Kodama Daiko, formația Taiko a Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, alături de Cristian Nicolae Diaconu, Valentin Marius Stoica, Andreea Huhulea și Minoru Kishinami. Programul va include dansuri japoneze precum Bon Odori și Tankō Bushi, dar și un atelier participativ de dansuri japoneze de festival. Publicul va putea învăța pașii de bază și va dansa împreună cu voluntarii și invitații. Momentul se poate încheia simbolic cu o horă, ca întâlnire între cultura japoneză și cea românească. În cadrul atelierului, vor fi acompaniate piesele „Tankō Bushi” și o piesă de Bon Odori.
Publicitate
Seara, de la ora 20:30, în Piața Sfântul Ioan, va avea loc un nou moment muzical în cadrul aceluiași festival. În Piața Sfântul Ioan va avea loc un recital estival de muzică japoneză susținut de Kodama Daiko, formația Taiko a Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, alături de Cristian Nicolae Diaconu, Valentin Marius Stoica, Andreea Huhulea și Minoru Kishinami. Programul va include trei melodii tradiționale de festival japoneze: „Shima Bayashi”, „Yatai Bayashi” și „Celebration”. Recitalul de la Filarmonica va fi urmat, de la ora 20:40, de un concert estival de muzică japoneză, susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Daisuke Soga, având-o ca narator pe Ioana Papa. Programul serii va cuprinde lucrările Daisuke Soga – Fantezie după dansuri tradiționale din regiunea „Kamimizo”, Joe Hisaishi – Prințesa Mononoke, Joe Hisaishi – Vecinul meu Totoro și Akira Ifukube – Sinfonia Tapkaara. Săptămâna concertelor de la Filarmonica se va încheia duminică, 12 iulie 2026, de la ora 15:00, la Sala Patria, Sala Mare, cu Concert de gala – Grand Finale – Magisterra, un eveniment care va aduce împreună energia, talentul și atmosfera de sărbătoare a acestei perioade muzicale intense. Și săptămâna următoare, Filarmonica aduce evenimente importante pentru publicul brașovean. Marți, 14 iulie, de la ora 20:00, la Bastionul Țesătorilor, va avea loc Recitalul estival Astor Piazzolla, susținut de Gaudeamus Quartet și Mariano Castro. Apoi, joi, 16 iulie, de la ora 20:00, în Piața Sfântul Ioan, publicul este invitat la un nou concert estival cu Phill Jazz Band. Pentru evenimentele de la Sala Patria, biletele se pot achiziționa de la casieria Filarmonicii Brașov sau online, pe bilet.ro. Pentru evenimentele în aer liber, accesul în piață este liber, iar pentru locurile pe scaune biletele costă 20 de lei și se pot achiziționa la fața locului. La Bastionul Țesătorilor, biletele costă 25 de lei și se pot procura doar înainte de începerea concertelor. Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Alte postari din Cultura
Cultura

Cea de-a 8-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland ajunge pentru prima dată în Poiana Brașov

În acest an sunt programate șase evenimente în județul Brașov – atât în satele Meșendorf, Criț și Viscri, cât și în Poiana Brașov. Muzicienii care vor concerta sunt violoniștii Nicolas Dautricourt, Julia Puskér și Sebastian Manning; violiștii Răzvan Popovici și Ștefana Munteanu; violoncelistul Julian Arp și pianiștii Dana Ciocârlie și Josu Okiñena.

Cultura

Primul concert pe lac în Parcul Regal al Castelului Bran

Pe 11 iulie 2026, Parcul Regal al Castelului Bran va găzdui Primul Concert pe Lac, o reprezentație în aer liber spectaculoasă, plină de emoție, susținută de Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii Brașov, Daniel Magdal, prim-tenor al Operei Nationale București, Laurentiu Mara, chitara electrica, si Ionel Mocanu, percutie. Spectacolul va include o selecție și diversă de chanson-uri franceze, îmbinate cu momente clasice de operă, partituri clasice.

Cultura

VIDEO Nou scandal la Opera Braşov, de această dată între colegele de scenă! Mezzosoprană înregistrată pe ascuns, chemată la poliție şi dezbrăcată de rochie

O clipă nu i-a trecut prin minte mezzosopranei Andreea Dell Uomo că va trăi un coșmar la Opera din Brașov, acolo unde și-a făcut transferul la finalul anului trecut. Una dintre noile colege, Geanina Tomescu, ar fi făcut ”alergie” atunci când s-a izbit de celebritatea Andreei, care a urcat pe scenele de la Milano, Roma sau Viena și a ”furat” mii de aplauze, așa că a început avalanșa de șicane!

Cultura

Târgul de Carte Gaudeamus, între 8 şi 12 iulie în Piaţa Sfatului

Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează în Piața Sfatului din Brașov miercuri, 8 iulie. Evenimentul face parte din Caravana Gaudeamus, proiect de anvergură națională inițiat și desfășurat de peste un sfert de secol de Radio România, al cărui palmares numără peste 125 de evenimente dedicate cărții, organizate în întreaga țară.

Acasa Recente Radio Județe