Înapoi la știri

Lidl își extinde rețeaua de magazine în Brașov

29 Oct 2024
1 minut min
Ion Ionescu

Lidl își extinde rețeaua de magazine în Brașov

Lidl a început un nou proces de expansiune în municipiul Brașov, având în prezent în construcție trei noi magazine. Primul dintre acestea se află în apropierea terminalului RATBV Poienelor, unde sunt șanse să fie deschis în acest an.

Celelalte două locații se află în stadiul de construcție recent început, respectiv la Fartec și în noua zonă rezidentială a cartierului Tractorul. În zona Tractorul, lucrările au început luna trecută, iar organizarea de șantier a fost instalată la începutul lunii iulie, pe strada Nicolae Labiș. De asemenea, în ultimele săptămâni, au fost demarate lucrările de forare a pilonilor.

Publicitate

Aceste lucrări sunt realizate de o companie de construcții din Curtea de Argeș, care a estimat un termen de execuție de doi ani, dat fiind că termenul limită este fixat pentru septembrie 2026. Cu toate acestea, există posibilitatea ca magazinul din cartierul Tractorul să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor.

Alte postari din Economie
Economie

Manual 'box, RWD, and the most powerful nat-asp V8 in the world: meet the Hennessey Blackbird - Top Gear

Car newsFirst LookManual 'box, RWD, and the most powerful nat-asp V8 in the world: meet the Hennessey BlackbirdFirst LookManual 'box, RWD, and the most powerful nat-asp V8 in the world: meet the Hennessey BlackbirdHennessey - Hennessey! - has rowed back from the horsepower race with a V8 analogue supercar Published: 03 Aug 2026 External link to Top Gear Magazine Subscription – 3 months for £6Skip 17 photos in the image carousel and continue readingTurn on Javascript to see all the available pictures.1 / 17If there was one company likely to relinquish its deathgrip on horsepower, you wouldn’t have guessed it would be Texan manufacturer Hennessey.

Acasa Recente Radio Județe