Înapoi la știri

Ceremonie la ISU Braşov: 90 de ani de la înființarea primei unități de pompieri din judeţ (FOTO)

1 oră în urmă
3 minute min
Andrei Miroslavescu
Pe 4 iulie 1936 se înființa prima unitate militară de pompieri din judeţul Brașov. Cu acest prilej, la sediul ISU Braşov a avut loc vineri, un ceremonial militar. „Astăzi (n.r.-vineri) am marcat un moment deosebit din istoria Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov – 90 de ani de la înființarea primei subunități de pompieri din Brașov. Ceremonialul aniversar s-a desfășurat în prezența prefectului județului Brașov, domnul Mihai Cătălin Văsâi, a președintelui Consiliului Județean Brașov, domnul Adrian Veștea, a viceprimarului municipiului Brașov, domnul Lucian Pătrașcu, precum și a reprezentanților instituțiilor partenere, colaboratorilor, autorităților și colegilor care, prin profesionalism și dedicare, contribuie zi de zi la îndeplinirea misiunii noastre. Un moment cu o puternică încărcătură emoțională l-a reprezentat depunerea jurământului militar de către cei 16 subofițeri,
Publicitate
care au ales să îmbrace cu onoare uniforma militară și să își asume responsabilitatea de a fi în slujba cetățenilor. Le urăm bun venit în marea familie a salvatorilor și mult succes în cariera pe care au ales-o! În semn de apreciere pentru profesionalism, implicare și rezultatele deosebite obținute de-a lungul activității, au fost acordate diplome personalului inspectoratului. Totodată, au fost recompensați partenerii și colaboratorii noștri, cărora le mulțumim pentru sprijinul constant, buna colaborare și contribuția adusă la creșterea siguranței comunității. Privim cu respect către cei care au pus bazele acestei instituții și către generațiile de pompieri care au scris, prin curaj și sacrificiu, istoria salvatorilor brașoveni. În același timp, ne reafirmăm angajamentul de a rămâne mereu pregătiți să intervenim cu profesionalism, responsabilitate și devotament în sprijinul cetățenilor„, a transmis ISU Braşov.
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Transylvanian Food Market se mută în Piața Star

Transylvanian Food Market se mută în Piața Star (clădirea Universal) pentru edițiile din iulie şi august. Prima ediție în noua locație va avea loc între 10 și 12 iulie, iar târgul va reveni și în luna august.

Evenimente

Proiectele culturale independente din Brașov pot primi finanțare de până la 100.000 de lei. Noul ghid, în dezbatere publică

Se schimbă regulile de finanțare pentru proiectele culturale independente, dar și instituția care le va gestiona. Primăria Braşov reia, după un an de pauză, acordarea de finanţări nerambursabile pentru proiectele culturale independente, ghidul solicitantului fiind lansat în dezbatere publică de către Centrul Cultural Apollonia, care gestionează, în prezent, acest program.

Evenimente

Bacalaureat 2026: la ce oră se afișează notele

Bacalaureat 2026: la ce oră se afișează notele, unde pot fi consultate și când se depun contestațiile. Emoții mari pentru absolvenții de liceu și părinții lor.

Acasa Recente Radio Județe