Zelenski, apel către Occident: „Încetaţi să mai toleraţi terorismul rusesc!”
Inapoi

Zelenski, apel către Occident: „Încetaţi să mai toleraţi terorismul rusesc!”

Postat pe 15 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel ţărilor occidentale să aplice mai eficient sancţiunile instituite împotriva Rusiei pentru a împiedica „terorismul rusesc” în Ucraina, relatează luni DPA, citată de Agerpres. Fiecare rachetă care a lovit Ucraina conţinea componente provenind de la companii din alte ţări şi care au fost importate prin teritoriul ţărilor vecine Rusiei, a declarat Zelenski în discursul său video de duminică seara. „Toate acestea trebuie şi pot fi stopate: complicitatea cu teroarea, capacitatea teroriştilor de a căuta complici în întreaga lume şi toate formele de teroare rusească în sine”, a afirmat Volodimir Zelenski, cerând mai mult sprijin din partea Occidentului pentru ca ţara sa să se apere mai bine de atacurile aeriene şi cu rachete ale Rusiei. El a punctat în acest sens apărarea în mare parte reuşită împotriva atacurilor iraniene asupra Israelului de sâmbătă seara. Preşedintele ucrainean le-a cerut duminică seara aliaţilor săi să ia măsuri pentru a crea o reţea de apărare antiaeriană precum cea a Israelului, care în noaptea de sâmbătă spre duminică a interceptat aproape toate cele peste 300 de drone şi rachete lansate de Iran asupra sa. „Întreaga lume a văzut ce înseamnă o apărare adevărată. A văzut că este fezabil”, a spus Zelenski, adăugând: „Lumea a văzut, de asemenea, că Israelul nu a fost singur în apărarea sa şi că a fost susţinut de aliaţi!”. Eficienţa demonstrată de apărarea israeliană arată că „unitatea” între aliaţi „oferă cea mai bună apărare”, a subliniat Volodimir Zelenski. „Iar când Ucraina spune că aliaţii săi nu ar trebui să ignore rachetele şi dronele ruseşti, înseamnă că este nevoie de acţiuni, acţiuni îndrăzneţe. Din păcate, asistenţa acordată Ucrainei este încă limitată, iar statul rus are încă acces la componente critice necesare pentru a produce rachete şi drone”, a remarcat preşedintele ucrainean. Cu cât ajutorul întârzie mai mult, cu atât armata rusă capătă mai multă încredere, a adăugat el. „Ucraina, Orientul Mijlociu şi toate celelalte părţi ale lumii merită în egală măsură o pace dreaptă şi durabilă”, a spus el. Numai în ultima săptămână, a spus preşedintele ucrainean, Rusia a lansat împotriva Ucrainei 130 de drone kamikaze iraniene Shahed, 80 de rachete şi aproape 700 de bombe aeriene ghidate. Aceste atacuri s-au soldat din nou cu victime civile şi au distrus sau avariat mai multe centrale electrice din Ucraina, printre alte infrastructuri. Totodată, oraşele ucrainene au continuat să fie ţinta atacurilor aeriene ruseşti, care au făcut morţi şi răniţi în weekend. În oraşul Nikopol (sud-est), cel puţin patru persoane au fost rănite de tirurile artileriei ruse şi s-a raportat că mai multe case au luat foc. În regiunea Dnipro, în sud-estul Ucrainei, 15 persoane au fost rănite duminică de resturile căzute de la o rachetă de croazieră rusă care a fost doborâtă. De asemenea, aproximativ 30 de clădiri rezidenţiale au fost avariate, a precizat administraţia militară regională pe Telegram. Atacurile Rusiei se concentrează însă asupra oraşului Harkov (nord-est), continuând un tipar observat în ultimele săptămâni, au raportat anterior autorităţile ucrainene. Forţele aeriene ucrainene au raportat duminica aceasta că toate cele zece drone lansate de Rusia împotriva regiunii Harkov au fost interceptate. Atacul aerian a vizat infrastructura critică a oraşului Harkov, situat la numai 40 km distanţă de frontiera cu Rusia, a indicat guvernatorul regional Oleh Sinegubov. Postul de televiziune ucrainean Suspilne a relatat că s-au înregistrat întreruperi de energie electrică în unele zone din oraş. Înainte de lansarea invaziei ruse pe scară largă în februarie 2022, Harkov era al doilea oraş ca mărime din Ucraina, cu o populaţie de aproximativ 1,5 milioane de locuitori. Rusia şi-a intensificat atacurile asupra acestui oraş începând cu jumătatea lunii martie, lovind în special sursele de alimentare cu electricitate. Având în vedere proximitatea sa de graniţa cu Rusia, atacurile aeriene sunt anunţate cu puţin timp înainte şi există temeri că oraşul ar putea deveni treptat nelocuibil. Ceva mai la est, tirurile ruseşti au lovit în weekend satul Vesioloie din regiunea Doneţk, doi soţi fiind găsiţi morţi în casa lor bombardată. La Moscova, Ministerul Apărării rus a anunţat duminica aceasta că zece drone ucrainene au fost interceptate la primele ore ale dimineţii deasupra regiunii Krasnodar, în sudul ţării, fără să ofere detalii despre posibilele ţinte. Ucraina are nevoie urgentă de mai multe sisteme de apărare antiaeriană şi de rachete pentru aceste sisteme, pentru a-şi putea proteja infrastructura de atacurile aeriene ruseşti. De asemenea, Kievul urmează să primească primele avioane de luptă F-16 promise de aliaţii săi în cursul acestui an. După mai multe săptămâni de atacuri devastatoare asupra reţelei de electricitate ucrainene, Germania a anunţat în weekend că va trimite Ucrainei încă un sistem antirachetă Patriot. De asemenea, Berlinul se pregăteşte să transfere Ucrainei încă un sistem IRIS-T şi va trimite mai multe rachete pentru sistemele antiaeriene existente ale Kievului, conform EFE.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din brasov

-
-

20:18

Noul Papa este Robert Prevost, primul american din istorie

Conform informațiilor furnizate de AFP, Robert Prevost a fost ales cel de-al 267-lea Papa al Bisericii Catolice. Anunțul a fost făcut de cardinalul marocan Dominique Mamberti, care a rostit celebra frază „Habemus Papam”. Prevost a ales numele de Leon, un semn că este pentru prima dată în peste 100 de ani când un Suveran Pontif adoptă această denumire. Ultimul Papa cu acest nume a fost Leon al XIII-lea, ales în
Image Description

19:34

Fum alb din Capela Sixtină: Un nou Papa a fost ales

Un semnal important a fost dat joi la Vatican, unde un fum alb a ieșit din coșul Capela Sixtină. Aceasta anunță alegerea unui nou Papa de către cei 133 de cardinali catolici care s-au reunit într-un conclav. Conform newsbv.ro, noul Papa este în prezent dus într-o cameră de lângă Capela Sixtină, unde va îmbrăca veșmintele papale albe. Cardinalul senior va confirma alegerea prin celebra frază "Habemus Papam", care înseamnă "avem un
Image Description

19:08

Primarul din Feldioara anunță înființarea unei școli duale în colaborare cu Nuclearelectrica

Primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, a dezvăluit un proiect ambițios într-o emisiune recentă, anume înființarea unei școli duale în parteneriat cu Nuclearelectrica. Conform site-ului newsbv.ro, acest proiect constă în formarea de specialiști în domenii tehnice, aducând o nouă dimensiune în educația profesională din zonă. Această inițiativă este un pas crucial pentru dezvoltarea învățământului din Feldioara, deschizând noi oportunități pentru tinerii din comunitate. Primarul a menționat că a fost un obiectiv important
Image Description

18:28

Primarul comunei Feldioara anunță cedarea bisericilor fortificate pentru revitalizarea turismului

Primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, a dezvăluit o veste semnificativă pentru patrimoniul local și turismul din regiune în cadrul emisiunii „Culisele Zilei” cu Sebastian Dan. Biserica Evanghelică din Brașov a decis să cedeze gratuit Primăriei Feldioara administrarea a două biserici fortificate din comună, respectiv cea din Feldioara și cea din satul Rotbav, notează newsbv.ro. Această decizie este un pas crucial pentru demararea unor proiecte europene destinate reabilitării și integrării turistice a
Image Description

17:30

Semnarea contractului de asfaltare de 4 milioane de euro pentru Feldioara

Primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, a anunțat semnarea oficială a contractului de asfaltare pentru întreaga localitate, un proiect evaluat la aproximativ 4 milioane de euro. Potrivit newsbv.ro, aceasta reprezintă o realizare importantă pentru infrastructura locală. Această inițiativă este finanțată atât din bugetul local, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală - etapa a doua (PNDL 2). După o perioadă îndelungată, marcată de obstacole administrative și pandemice, administrația locală a reușit
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:04

- Gorj - Marcel Ciolacu demisionează după rezultatele alegerilor prezidențiale

Premierul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că își dă demisia din funcție după ce coaliția de guvernare a suferit un eșec în primul tur al alegerilor prezidențiale. Conform asingorj.ro, această decizie a fost luată în contextul în care nu s-au obținut rezultatele așteptate. În urma demisiei lui Ciolacu, conducerea guvernului a fost preluată în mod interimar de liderul PNL, Cătălin Predoiu. Această schimbare va dura până când se va defini un
Image Description

23:03

- Iasi - Bill Gates va dona aproape toată averea sa

Miliardarul Bill Gates a declarat joi că va dona aproape toată averea sa personală în următorii douăzeci de ani. Acesta a menționat că fondul său va aloca aproximativ 200 de miliarde de dolari comunităților cele mai sărace din lume, în contextul în care ajutoarele internaționale din partea guvernelor sunt reduse drastic, conform ziaruldeiasi.ro. Gates, cofondator al Microsoft și cunoscut filantrop, a transmis că intenționează să finalizeze donațiile până pe 31 decembrie
Image Description

23:01

- Gorj - Ion Fugaru: Schimbări la PSD Gorj și tensiuni la PNL

Ion Fugaru estimează că, după al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai, echipa PSD Gorj va suferi schimbări semnificative. Potrivit afirmațiilor sale, jumătate din membrii actuali ai echipei ar putea fi înlocuiți, indicând o posibilă reorganizare în rândul conducerii locale. De asemenea, fostul viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești subliniază tensiunile existente în cadrul Partidului Național Liberal (PNL). El menționează că „sabiile sunt ascuțite”, semn că competiția internă se intensifică pe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
brasov WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul brasov
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete