Înapoi la știri
Reacția lui Dan Dungaciu, după ce un fost ministru din R. Moldova a spus că Maia Sandu ar trebui să-i retragă cetățenia
2 ore în urmă
4 minute min
Elena Dumitrescu
Dan Dungaciu a reacționat pe Facebook, după ce fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Şalaru, a spus că poate că este timpul ca preşedinta Maia Sandu să analizeze posibilitatea retragerii cetăţeniei moldoveneşti liderului AUR. Dungaciu scrie pe rețeaua socială că cei doi nu au fost niciodată apropiați, și că îl cunoaște pe fostul demnitar moldovean de pe vremea când era la Chișinău și ocupa funcția de consilier al președintelui Mihai Ghimpu. Dan Dungaciu scrie pe rețeaua socială că îl cunoaște pe Anatol Șalaru de la Chișinău, pe vremea când a ocupat funcția de consilier prezidențial al președintelui Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal. Acesta spune că nu au fost niciodată apropiați, din două motive – Șalaru avea obiceiul de a denigra, precum și pentru că acesta a fost principalul adversar al unei campanii electorale din R. Moldova în care era implicat liderul AUR. La rândul său, Dungaciu spune despre Șalaru, că acesta „nu este nici măcar un idiot util”, după ce fostul ministru moldovean i-a pus această etichetă liderului AUR. „Anatol Șalaru nu a luat niciodată cuvântul în Parlamentul Republicii Moldova, nici măcar atunci când se discutau subiecte fundamentale precum identitatea națională, drapelul sau
Publicitate
asumarea leului românesc”, explică Dungaciu. „În plus, Anatol Șalaru nu a votat în Parlamentul de la Chișinău nici măcar pentru independența Republicii Moldova când s-a pus problema ruperii de URSS”, a adăugat acesta. „În 2026, Anatol Șalaru primește o nouă misiune: să pună aceeași etichetă de pro-rus subsemnatului și să solicite... retragerea cetățeniei Republicii Moldova!”, din „motive delirante”, punctează Dungaciu. În apărarea sa, liderul AUR face câteva precizări „nedorite, dar necesare”, în lunga sa postare de pe Facebook. Printre argumentele care ar dovedi că nu este pro-rus, Dungaciu amintește că a fost consilier al celui mai „anti-rus, anti-putinist și unionist președinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu”. „Sunt mândru de asta (atunci am primit și cetățenia R. Moldova). Printre altele, Mihai Ghimpu s-a opus aberatului tratat de frontieră dintre România și R. Moldova pe care, atunci, Germania (în cârdășie cu Chișinăul și jalnici oameni politici de la București) voia să îl impună”, scrie liderul AUR. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media