Înapoi la știri

Modificări legislative: Şoferii fără permis nu vor mai fi sancționați

24 Oct 2024
2 minute min
Cristina Preda

Modificări legislative: Şoferii fără permis nu vor mai fi sancționați

Parlamentul a inițiat o dezbatere asupra unui proiect de lege care ar putea schimba modul în care sunt sancționați șoferii fără permis. Conform acestei propuneri, șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai risca sancțiuni în cazul în care sunt opriți de poliție în trafic.

Noua reglementare presupune ca polițiștii să verifice dacă un șofer deține un permis valabil prin accesarea bazei de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări. Proiectul legislativ prevede modificarea listei de acte pe care un conducător auto trebuie să le prezinte polițiștilor la un control.

Publicitate

Astfel, în viitor, atunci când un polițist rutier solicită documente, șoferii vor trebui să prezinte un act de identitate din cele specificate în OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. De asemenea, va fi necesar să prezinte documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului, precum și documentele referitoare la bunurile transportate.

“Dovada existenței și valabilității permisului de conducere, în cazul controalelor efectuate de autoritățile competente, se va realiza prin interogarea bazei de date a Direcției Generale Permise de Conducere și înmatriculări, inclusiv a structurilor regionale afiliate”, se precizează în proiectul de lege. Această inițiativă ar putea simplifica procedurile de control rutier și ar putea reduce presiunea asupra șoferilor care uită să aibă permisul asupra lor.

Alte postari din Social
Social

Încep lucrările la noua Secție de Oncologie din Tractorul. Codin Maticiuc, apel la sprijinul comunității și al mediului de afaceri

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a anunţat că, în 28 iulie, vor începe lucrările la noua Secţie de Oncologie din Tractorul, însă, într-un mesaj adresat braşovenilor, a cerut sprijin în continuare deoarece s-a strâns, din donaţii, mai puţin de jumătate din suma necesară finalizării proiectului. Proiectul pentru noua Secţie de Oncologie, estimat la 1,5 milioane de euro, care urmărește reorganizarea completă a activității oncologice și crearea unui serviciu integrat pentru pacienți, este mult mai amplu decât cel inițial de la Mârzescu.

Social

România introduce, în premieră, mecanismul naţional de detectare proactivă a riscului de trafic de minori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, vineri, că două documente stabilesc, pentru prima dată la nivel naţional, un cadru unitar prin care specialiştii pot identifica din timp indicatorii de risc ai traficului de minori şi pot interveni înainte ca exploatarea şi traficul de copii să se producă. Una dintre instrucţiuni se adresează serviciilor rezidenţiale pentru copii, iar cealaltă vizează detectarea proactivă în comunitate, cu accent pe copiii din mediul rural şi pe cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Acasa Recente Radio Județe