Înapoi la știri

Pensionarii din România își vor primi pensiile aferente lunii decembrie înainte de sărbători

20 Nov 2024
1 minut min
Cristina Preda

Pensionarii din România își vor primi pensiile aferente lunii decembrie înainte de sărbători

Pensionarii din România vor primi pensiile pentru luna decembrie începând cu 2 decembrie 2023. De asemenea, prima plată efectuată pe card va avea loc pe 12 decembrie. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a garantat că toți pensionarii vor beneficia de aceste sume înainte de sărbătorile de iarnă, inclusiv cei care au fost afectați de întârzierea recalculării pensiilor.

În cadrul declarațiilor sale, ministrul a subliniat că toți pensionarii, chiar și cei care au depus recent cereri de pensionare, vor primi banii înainte de Crăciun. Deși au existat dificultăți generate de erori în programul de calcul, care au dus la întârzieri pentru unii pensionari, Simona Bucura Oprescu a promis că toate restanțele pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie vor fi achitate până la finalul lunii decembrie.

Publicitate
Alte postari din Social
Social

Primăria Brașov pregătește noul an școlar VIDEO

La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare. Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense.

Social

Anual, peste 25.000 de copii se nasc prematur în România

Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România în fiecare an, iar aproximativ unul din trei poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă afecțiune pulmonară cronică asociată prematurității, avertizează medicii. Peste 25.000 de copii se nasc prematur în România, în fiecare an, iar aproximativ unul din trei dintre aceștia poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară, cea mai frecventă boală pulmonară cronică asociată prematurității.

Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Acasa Recente Radio Județe