Încidența infecțiilor respiratorii în România, în săptămâna 1- 7 aprilie, a avut o tendință descendentă față de săptămâna precedentă, conform raportului dat publicității de către Institutul Național de Sănătate Publică. Potrivit INSP, în perioada de referință au fost înregistrate 79.188 cazuri de gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii, cu 5% mai mult decât în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 5,1% mai puțin decât săptămâna anterioară.
ț
Comparativ cu media calculată de 58.713 cazuri înregistrate în ultimele sezoane (2016-2023, fără sezoane pandemice), această cifră reprezintă o creștere de 34,9%. În același interval, s-au raportat 921 cazuri de gripă clinică la nivel național, mai puțin decât cele 1.444 înregistrate în aceeași săptămână a sezonului precedent și față de cele 812 din săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în municipiul București (484) și în județul Prahova (53), în timp ce restul județelor au înregistrat număr mai mic de 50 de cazuri.
Pe de altă parte, au fost înregistrate 10 cazuri de gripă confirmată în laborator (unul de tip AH3, trei de tip A nesubtipat și 6 de tip B). Din începutul sezonului, au fost raportate un total de 2.225 cazuri confirmate de gripă. În plus, până la data de 7 aprilie, în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) au fost înregistrate 1.078.317 persoane vaccinate antigripal, dintre care 1.053.288 sunt din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Potrivit INSP, până în prezent, s-au înregistrat un total de 100 de decese confirmate cu virus gripal, de la începutul perioadei de raportare (2 octombrie 2023). În cazul în care vrei să fii la curent cu ultimele informații din domeniul sănătății, poți accesa pagina de Facebook a Institutului Național de Sănătate Publică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail