Înapoi la știri

Ministrul Educației propune un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în școli

20 Mar 2025
2 minute min
Ion Ionescu

Ministrul Educației propune un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în școli

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat inițierea unui proiect-pilot care vizează utilizarea inteligenței artificiale în unitățile de învățământ. Conform unui comunicat al ministerului, acest demers are scopul de a optimiza activitatea profesorilor și de a îmbunătăți procesul de învățare pentru elevi și studenți.

Decizia a fost luată după o întâlnire cu reprezentanții Microsoft România, iar ministerul va stabili unitățile-pilot care vor participa la acest proiect. Microsoft România, împreună cu conducerea unităților respective, va coordona implementarea programului.

Publicitate

"Inteligența Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar poate deveni astfel, în funcție de modul în care o folosim. Vom pilota acest demers și, în funcție de rezultatele obținute, vom extinde procesul", a afirmat Daniel David.

Ministrul a subliniat că inteligența artificială nu trebuie să fie considerată o alternativă la cadrul didactic. "Noi avem deja un proces masiv de digitalizare în unitățile educaționale din țară. Planurile-cadru includ discipline obligatorii legate de tehnologia informației, precum și opționale, inclusiv cele de inteligență artificială. Toate acestea creează premisele pentru o utilizare mai complexă a inteligenței artificiale în mediul educațional", a adăugat David.

De asemenea, el a specificat că inteligența artificială trebuie să rămână un instrument pentru profesori și elevi, nu un substitut al acestora. "Este important să înțelegem că acest instrument trebuie monitorizat din punct de vedere etic și moral", a concluzionat ministrul, notează newsbv.ro.

Alte postari din Social
Social

Roxana Mînzatu: În UE, 50 de milioane de persoane nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Ce propune pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Vicepreşedintele Comisiei Europene, braşoveanca Roxana Mînzatu anunţă că miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Mînzatu a subliniat că mulţi dintre aceştia doresc să revină pe piaţa muncii, dar se confruntă cu obstacole concrete, precum lipsa locurilor la creşe, dizabilităţi sau probleme de sănătate.

Social

Poliția Braşov, precizări despre sistemul e-SIGUR. Unde trebuie trimis formularul după o amendă pentru viteză

Poliția Braşov îi informează pe participanții la trafic că formularul privind identificarea persoanei care a condus un autovehicul surprins de sistemul e-SIGUR depășind limita legală de viteză nu trebuie depus la sediul inspectoratului de poliție, serviciul rutier sau altor subunități de poliție. Potrivit autorităţilor, documentul trebuie trimis direct către Centrul de Monitorizare Automată a Traficului Rutier, la adresa menționată în notificarea primită.

Social

SAJ Brașov a primit o ambulanță dotată cu incubator neonatal, în valoare de 110.000 de euro

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Braşov a primit ca donaţie o ambulanţă complet echipată, dotată inclusiv cu incubator neonatal, în valoare de 110.000 de euro, pentru a sprijini intervenţiile medicale de urgenţă şi transportul în siguranţă al pacienţilor, inclusiv al nou-născuţilor care necesită îngrijiri speciale. Ambulanţa a fost achiziţionată prin intermediul Crucii Roşii şi este dotată cu echipamente medicale moderne, inclusiv incubator neonatal, contribuind la creşterea capacităţii de intervenţie a echipelor medicale care răspund zilnic urgenţelor din judeţul Braşov, inclusiv în zonele greu accesibile..

Acasa Recente Radio Județe